ASOCIAȚIA DE PRIETENIE ROMÂNO – FRANCEZĂ ROMFRA ALEXANDRIA, partener al INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN TELEORMAN – solicitant, derulează, începând cu data de 16.10.2020, proiectul ”Primii pași spre dezvoltarea profesională tehnică – TEHNIC”, Componenta 1- STAGII DE PRACTICĂ PENTRU ELEVI Regiuni mai puțin dezvoltate, cod SMIS 132925, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 2.337.842,21 lei
Durata de implementare: 24 luni
Persoană de contact: SFERLE Sorin, coordonator proiect partener ROMFRA
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ratei de participare a elevilor din învățământul terțiar non-universitar la programe de învățare la locul de muncă, prin participarea unui număr de 184 elevi la activități relevante și obligatorii precum stagii de practică, ședințe de consiliere și orientare în carieră și prin derularea unui program inovativ de antreprenoriat.
Activitățile proiectului vor fi implementate prin realizarea unor parteneriate sustenabile cu sectorul privat, inclusiv cu entități din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC (Strategia națională pentru competitivitate) și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI (Strategia națională de cercetare, dezvoltare şi inovare), menite să faciliteze accesul elevilor in tranziția acestora de la educație la un loc de munca.
Sustenabilitatea instituțională, precum și a programelor educaționale, va fi asigurată prin diseminarea, transferul și valorificarea bunelor practici dezvoltate în cadrul proiectului, la nivel local și regional, prin crearea unui sistem de informare coordonată între sectorul privat/angajatori și mediul preuniversitar.
Obiectivele specifice, activitățile și rezultatele proiectului sunt descrise în fișierul atașat.