Activitate: A4 – Dezvoltarea și implementarea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru elevi, Sub activitatea A4.2 – Furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi
Orientarea școlară și profesională se ocupă cu îndrumarea, dirijarea unui adolescent sau adult spre meseria sau profesia care se potrivește cel mai bine cu capacitățile, aspirațiile și personalitatea sa, ținând cont de posibilitățile de angajare oferite de piața muncii și de situația sa familiară, socială, economică.
Consilierea profesională este un proces de descoperire a valorilor, intereselor, aptitudinilor care să corespundă profesiei, dar și ajutorul concret acordat pentru dezvoltarea personală pe calea împlinirii profesionale.
Conceptele cheie acoperite prin consilierea realizată pe baza „Metodologiei de organizare a serviciilor de consiliere și orientare profesională” vor fi: autocunoaștere, dezvoltare personală, carieră, imagine de sine, decizie de carieră, standarde ocupaționale, stiluri decizionale, valoare, personalitate, comunicare, comportament asertiv, imperativ, executiv, inteligența emoțională, lucru în echipă și networkingul, cariera de succes, piața muncii, antreprenoriat, promovarea personală în carieră, instrumente de promovare (cv, scrisoare de intenție, interviu, portofoliu).
Consilierea și orientarea în carieră are un rol suport prin care se dezvoltă și se fundamentează abilități de viață, pe baza cărora se realizează o mai bună inserție profesională și socială, implicit tranziția de la școală la viața activă.
Persoanele participante la activitățile de consiliere și orientare în carieră își vor însuși prin participarea la activitate un set de competențe necesare dezvoltării personale precum:
- Competențe practice
- Competențe centrate pe valori și atitudini
- Competențe de învățare
- Competențe metodologice
- Competențe sociale
Elevii clasei a XII-a au oportunitatea de a beneficia de:
- Workshopuri de consiliere și orientare educațională și profesională
- Sesiuni de consiliere individuală
- Sesiuni de consiliere de grup și în grupuri mici
- Evaluarea complexă a aptitudinilor și intereselor
Sesiunile de consiliere individuală constau în întâlniri unul la unul cu un consilier. Ele se desfășoară față în față. Sesiunile de consiliere individuală își propun să personalizeze întreaga intervenție, să mute discuțiile și activitățile din general în particular și să le adapteze la profilul fiecărui elev în parte. Prin sesiunile de consiliere individuală se pot stabil în mod clar care sunt toate opțiunile pe care le are un absolvent la sfârșitul calsei a XII-a.
Pe baza descrierii de activități – acțiuni și a diagramei Gantt din cadrul ”Metodologiei de organizare a serviciilor de consiliere si orientare profesionala” experții au elaborat materiale necesare derulării sesiunilor de consiliere și au desfășurat activități de consiliere și orientare profesională.
Conform planului de informare s-au întocmit documente de popularizare și informare a activităților de consiliere și s-au desfășurat sesiuni de popularizare și de informare a activităților și serviciilor de consiliere și orientare profesională a proiectului „Primii pași spre dezvoltarea profesională în domeniul economic- ECONOMIC”.
Cei doi Responsabili consiliere și orientare profesională au analizat problemele specifice mediului școlar și au purtat discuții cu diriginții elevilor din grupul țintă, în urma cărora au încheiat protocoale de colaborare (cu diriginții claselor a XII-a A, B, C, D, E).
Elevilor le-au fost prezentate și explicate formularele de consimțământ informat și s-au colectat formularele.
Se elaborează în permanență materiale de prezentare și de susținere a activității de consiliere în funcție de nevoile identificate.
Responsabilii consiliere și orientare profesională participă la ședințele organizate de Coordonatorul de proiect pentru analiza activităților desfășurate.
Astfel, în perioada octombrie 2021- februarie 2022, rezultatele activității A4.2 sunt:
- 95 x elevi participanți la sesiunile de consiliere și orientare în carieră
- 55 sesiuni de consiliere de grup
- 40 sesiuni de consiliere în grupuri mici
- 54 sesiuni de consiliere individuală
- 95 Consimțăminte informate încheiate și semnate de elevi/tutori
- 88 Chestionare privind interesele profesionale ale elevilor claselor a XII-a care fac parte din grupul țintă
- 5 Protocoale de colaborare încheiate cu diriginții claselor a XII-a A,B,C,D,E
- 9 Întâlniri săptămânale coordonare activitate(1 în luna octombrie, 2 în luna noiembrie, 2 în luna decembrie, 2 în luna ianuarie si 2 în luna februarie)